Temele la facultate
Se ştie că Facultatea este acea formă superioară de învăţământ, la care ai acces numai după absolvirea a doisprezece ani de şcoală, cu justificarea diplomei de Bacalaureat.
Chiar din prima zi de facultate am observat detaşarea cadrelor didactice vis-a-vis de studenţi. Este adevarat, nu mai suntem la liceu, ne trebuie mai multă libertate, dar nu această formă de uşoară neglijenţă mă derutează. Ceea ce mă surprinde în mod extrem de neplăcut sunt cerinţele profesorilor faţă de studenţi, cerinţe mult prea mari raportate la efortul de pus pentru a veni în întimpinarea noastă, a celor care studiază.
Premisa numărului majoritar de cadre didactice universitare, fie că este vorba de asistenţi sau profesori: Studiul individual este baza. După părerea mea, se merge pe considerentul că cea mai bună medtodă pentru reuşită este studiul individual, atât acasă, cât şi în sălile de lectură din Universitatea respectivă.
Fără a mai detalia ipotetic viziunea de ansablu, am să încec o trecere în revistă a observaţiilor mele referitoare la aspectul negativ al studiului la Academie. Constatările decurg din urma experienţei personale, totuşi scurte, la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Bineînţelesc că există şi profesori care se sustrag grotescului mai sus enumerat şi detaliat în cele ce urmează.
1. Suficienţă
Profesorii de la facultatea mea şi probabil, şi de la alte Universităţi din România consideră că fluxul obscen de intens de informaţii dintr-o oră şi douăzeci de minute de curs corespunde in totalitate cu capacitatea de înregistrare şi procesare ale unui student în anul întâi. Profesorul intră în sala de curs, îşi turuie în direcţie unilaterală informaţia de la cursul respectiv, rareori apelând la vigilenţa studenţilor ca să le antreneze atenţia. Este foarte adevărat, că nu la toate cursurile se înâmplă acest lucru, dar la majoritatea imaginea corespunde în mod fidel.
După ce se consideră achitat, elevii sunt livraţi în altă zi profesorului de seminar, care are pretenţia ca elevii să fi învăţat deja, şi înţeles, informaţia de la curs. Fapt care, pe considerentul structurii unui creier uman obişnuit, mi se pare totalemnete de domeniul extraterestrului. În ora de seminar, profesorul care grijă să completeze succint informaţia de la curs cu explicaţii, dar de cele mai multe ori, vine cu informaţii complet noi.
2. Exacerbarea până la ridicol a necesităţii studiului individual
Studiul individual este bun. Dar în ce condiţii ? În ce măsură, şi cât timp ar trebui să acorde un student studiului individual ? Conform insiunărilor anumitor profesori, studiul individual reprezintă esenţa facultăţii în sine, deoarece, din cauza faptului că niciun profesor nu îşi alocă timp să furnizeze explicaţii suplimentare în ceea ce priveşte materialul de la curs. Aşadar, seminariile şi-au pierdut înţelesul lor comun, de bun simţ, devenind pe de-o parte, un mod foarte transparent de a pierde timpul şi de a acumula absenţe.
3. Temele pentru acasă, ca parte auxiliară a studiului individual
Studenul este acea persoană trecută de vârsta adolescenţei, cu deschideri mult mai mari faţă de un licean, cu un ridicat simţ al răspunderii şi al responsabilităţii, ca urmare a vârstei minime la care un elev poate devenii student şi cu dorinţa de a se implica în cât mai multe lucruri. Un exemplu ar fi un job, una la mână pentru că se poartă, este la modă, iar în al doilea rând, se bancul – “Un student îşi cumpără un apartament” – spune deja multe.
Cu toate că numărul materiilor din facultate este mult mai mic decât numărul obiectelor de studiu din liceu, paradoxal, avem mai multe teme de făcut acasă, doar din cauza faptului că profesorilor le este lene să lucreze mai mult la seminariile unde oricum se pierde timpul în mod ineficient. Astfel, nu îi rămâne altceva unui profesor decât să îi paseze studentului o tonă de teme pentru acasă, care, evident, nu au nicio finalitate practică şi să îi evalueze munca individuală.
Discutam zilele trecute cu un coleg german, care îmi explica faptul că în occident, nu exista teme pentru acasă şi nici metode stupide de coerciţie exercitate prin ameninţarea cu trecerea absenţelor.
Concluzie: Temele pentru acasă sunt pentru a le ocupa timpul celor mici în scopul stiulării continue a creierului. Or, o persoană la 20 de ani cu dezvoltarea 90% definitivată şi cu nişte interese stabile, ce rost ar avea să se complice cu nişte mizerii de lecţii date în scârbă ?
4. Maratonul de la o clădire la alta
Mi se pare total absurd ca în zece minute studenţii să alerge între două cursuri, care au loc la două adrese diferite. Găsiţi ceva mai penibil ? Poate numai două cursuri care desfăşoară în oraşe diferite şi nu este timp decât zece minute de a pleca de la primul şi a ajunge la al doilea. Wow! Este de-a dreptul fenomenal! Desigur că nimeni nu ştie chestiunea aceasta, pe nimeni nu interesează, iar date preţioase de la cursul la care se întârzie sunt cerute mai apoi, la examen.
5. Cursurile fără manuale
În occident, la începtului anului, studenţii îşi primesc Bibliografia şi cursurile elaborate de către profesor în prima zi de şcoală şi fiecare este liber să înveze toată materia într-o singură zi. În România, nici măcar după curs nu primim nimic. Încă o dată, nu se aplică la toate materiile. Acolo unde sunt deja cursurile în manualele scrise chair de profesori, nu mai este nevoie de prezenţă la curs deoarece se face oricum în mod foarte neglijent. Dar, se pune absenţă ca metodă penibilă de coerciţie. Încă o lovitură sub centură!
6. Orele de sport la ora 7:30 dimineaţa
Acest fapt nu îl comentez prea mult, deoarece nu vreau să scriu un articol despre prostie absolută şi situaţii de un penibilism evident. După o zi întreagă în incinta Universităţii, ajungi acasă la ora 9 seara, ca mai apoi să te trezeşti la ora 6:00 pentru ora de educaţie fizică, unde, ca de obicei, se pun absenţe ca metodă terifiantă de coerciţie ? Ora de sport, care nu face parte din profilul facultăţii, decide promovarea ?
Concluzie: Îmi vine să mă pensionez prematur… pe caz de boală.
Prin urmare, facultatea în România nu este nimic altceva decât studiu individual, controlat, în cadru legal, pentru care primeşti la final o diplomă care va deveni mai importantă decât persona ta însăşi şi personalitatea ta.
Tags: Catastrofe, Facultate, România








