Prizonierul Megaocteţilor

Astăzi, complet surprinzător şi fără vreun semn anterior şi fără să fi avut vreo premoniţie, mi s-a confirmat încodată o idee pe care o ţin pe post de principiu: NIciodată nu te baza pe tehnologia avansată care poate da erori!
Cu toate că nu am dormit mai mult de o singură oră în ultimile treizeci şi şase, pentru a fi viaţa frumoasă cum numai ea ştie şi împlinirea completă pe ziua asta, Windows-ul a cedat fără drept de apel şi fără să fi dat vreo eroare care să mă facă să mă gândesc la decesul din prealabil.

Mulţi dintre voi sunt familiarizaţi deja cu populara eroare de Boot-ing, ce se manifestă prin imposibilitatea lansării sistemului de operare (Windows) şi prin restarturi succesive.
Dacă nu aş fi avut la îndemână un vechi CD cu Linux Ubuntu cu ajutorul căruia să pot accesa informaţiile din pântecele Windows-ului mort, în momentul de faţă aş fi fost internat deja la nebuni la terapie intensivă rezultat în urma unui devastator atac de isterie. Exista o mare posibilitate de se duce pe apa sâmbetei toată biblioteca mea muzicală, poate albumele foto şi toate documentele însumând munca mea din patru ani de liceu. Ipotetic vorbind, dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat, cineva ori ar fi trebuit să moara, ori să sufere multă agonie, iar dacă ne luăm după legile firii, păgubitul aş fost chiar eu.

Prin urmare, îi mulţumesc pe această cale unui banal CD cu Linux Ubuntu, pentru că m-a salvat de la o pe cât de banală pe atât de compromiţătoare eroare de ordin informatic.

Palpabil. Personal

Într-un mic articol datat 31 martie 2008 îmi manifestam repulsia de la momentul respectiv vis-a-vis de dependenţa totală a vieţii noastre de mijloacele electornice.
Problema se pune după cum urmează: orice funcţionează pe bază de electricitate, de la un banal fier de călcat şi până la calculatorul quantic ce va fi probabil în viitor inventat, este supus erorilor. Erorile pot fi cauzate de orice problemă de funţionare, de la o banală pană de curent, până la erori menite să distrugă irefutabil aparatura. Ce ar fi ca oricare dintre erorile posibile, apărând, să dezechilibreze buna funcţionare a omenirii şi să prejudicieze multe persoane. Din păcate, acest prag a fost atins de mult, ceea ce înseamnă că oamenii sunt mult prea încrezători în forţa şi magia alternativelor electronice. Or, încerc pe cât posibil ca o pană de curent sau o linie de cod scrisă prost de către Microsoft în sistemul de operare să nu ajungă să mă bage în faliment, spital sau groapă.
Luând ca exeplu concret fotografiile digitale, aş putea găsi oricând extrem de multe argumente în favoarea popularelor poze palpabile din carton:

• Pozele clasice au o valoare sentimentală sporită; pot fi purtate în portofel, în geantă, în buzunarul de la inimă, mângăiate, udate cu lacrimi sau rupte cu furie.
• Pozele clasice pot fi pierdute, dar uşor recuperate. Pot fi păstrate chiar si pentru sute de ani în casete speciale, pe când cele digitale se pot pierde în număr de mii sau zeci de mii prin cea mai stupidă eroare de software.
• Pozele din hartie se înrămează. Chiar facă a fost făcută cu un aparat digital, impulsul digital nu se pune în ramă fără hârtie fotografică.

Şi lista poate continua la infinit. Nu numai în domeniul fotografiei digitale, ci în toate celelalte.

Multă lume îmi spune că ar fi plăcut să citesşti E-Books (n.r. Electornic Books, cărţi digitale). Personal, mai mult de 5 pagini maxim nu pot să citesc concentrat pe un monitor, iar pe acelea le citesc cu scăpări, în mult timp, iar apoi mă dor ochii.
Încă nu s-a inventat ceva mai plăcut decât clasicul colţ de lectură special amenajat într-o casă, alătiri de o lumină specială sau o lumânare, un ceai cald şi o carte cu pagini mirosind a vechi. Din păcate, în apartamentele din Bucureşti unde temperatura depaseste lejer 40°C între patru pereţi de beton şi în camere de 1 x 1 m², un colţ de lectură este un mit.

După părerea mea, ultilitatea tehnologiei electronice foarte sensibile în Microentertainment nu mi se pare o idee bună. Nişte impulsuri electrice, care transmit informaţia cu viteza luminii obosesc până la urmă şi aşa se mai pierd biblioteci întregi online, albume foto digitale, amintirile voastre de excursii, proiectele de liceu, de facultate sau de lucru şi probabil câteva melodii rare pe care aţi reuşit să puneţi mâna într-o zi mai norocoasă.
Depinde de fiecare dintre noi cât acceptă să se piarda într-un labirint digital practic autodistructiv.

———-

*Titlul coincide cu un superb roman scris de Dan Brown pe care îl recomand.

Trimite articolul ca PDF către

Nu este nimic important, dar ma oripilează atât de mult încât nu pot să mă abţin de la un comentariu stupid (sau nu).
Mă înspăimântă şi mă întristează în acelaşi timp faptul că cele mai vizitate site-uri mass-media din România sunt cele ale ziarelor “Libertatea” şi “Cancan”, care ştim cu toţii (cei care nu ştiu nici să nu fie curioşi să afle pentru că este ok aşa) ce profil au şi ce fel de informaţie furnzizează. Dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să existe, pentru că existenţa lor trădează nivelul de instruire socio-culturală, nivelul de pregătire intelectuală, capacitatea de înţelegere şi digerare a datelor a clasei medii (predominante în acelaşi timp) din România.

Statisticile sunt bune. Nasc semne de întrebare…. şi extrem de multe griji.

Trimite articolul ca PDF către

Se stie ca in spatele  oricarei nenorociri se afla o minte diabolica. Se stie de asemenea ca lumea este condusa de 5 oameni. Este general valabil ca orice masa de oameni poate fi manipulata eficient de un singur om. Este adevarat ca Germania a fost “mobilizata” de Hitler. Se conoaste in detaliu faptul ca nu este nevoie de o cantitatea prea mare de creier luminat, pentru a mobiliza si a instiga la distrugere o masa astronomica de creier brut.

Nu instig la violenta, nu o luati personal. Scriu doar din sufelet, la modul foarte general. Ma declar oficial forta motrica absoluta care pune in miscare si in ordine clasa a XII-a F. Ma simt uneori, (uneori ma simt in ficare seara), temelia unei clase extraordinare de 28 de elevi si ii multumesc lui Buddha/Allah/Dumnezeu/etc..,  ca mi-a dat uimitoarea sansa de a fi regele pe tabla de sah.

Read the rest of this entry »

Trimite articolul ca PDF către

Daca Romania ar fi un corp, iar comunismul ar fi o boala, ceea ce in esenta si este, atunci Romania a fost ranita fara mila de aceasta boala scarboasa, misela si foarte greu vindecabila.
Problema romanilor in general este statornicia exagerata. Nu spun ca este rau, dar de la dragostea de tara, pana la doctrina conservatoare dusa la extrem, este o distanta destul de mare pe care Romania a parcurs`o cu sau fara voia propriului popor.
Anii de comunism care au presat tara noastra sub senilele ceausiste au aplatizat nu numai cursul dezvoltarii ei din toate punctele de vedere, dar ceea ce este cel mai rau si cel mai grav, a aplatizat mentalitati.
In acest fel, se ajunge in luna iunie a anului 2008, la exact 18 ani si jumatate de la comunism, cand aerul cu iz invechit se face foarte bine simtit pe oriunde ai pune piciorul.
Nu spun ca societatea noastra nu s-a mai aerisit in acesti ani, deoarece din 1990 am deschis treptate cate o feresatra, iar din 2001, de la caderea obligativitatii vizei de calatorie in spatiul Schengen am inceput sa deschidem si usile, de voie de nevoie, pana la 1 ianuarie 2007 cand, teoretic, Romania trebuia sa inceapa “aerisirea” la capacitate maxima.
Numai ca, in 40 de ani de totalitarism, aerul ceausist a reusit sa imbibe si sa distruga toata zestrea tarii noastre. Cum cea mai frumoasa zestre a unei tari sunt oamenii ei insisi, pe ei i`a distrus, in mod evident, ermetizarea granitelor de dupa caderea monarhiei.
Asa se face ca astazi, batranii nostri nostalgici incearca sa se agate cu orice pret, de orice umbra cu tenta amintirii comuniste din “vremurile bune” in care aveam de toate.
Asa se face ca plangerea si “doliul” varstnicilor – care nu sunt deloc putini – se resimte in adorarea umbrelor si prafului ceausist. PSD, Ion Iliescu, Sorin Oprescu.
Speranta moare ultima, iar in 2012 probabil ca va fi mai bine. Bineinteles, daca nu mai plangem dupa trecut.

Trimite articolul ca PDF către

… aber Tatsachen

Ich habe mir vorgeschlagen, ein paar Wendungen wieder bekannt zu machen, denn ich habe sie mir zufällig oder weniger zufällig ins Gedächtnis gerufen.

Mädchen sind wie Parkplätze: die besten werden am schnellsten besessen.
Oder, wie jeder Deutsche schon gut weiß, Frauen sind genauso wie Toiletten: entweder besessen, oder geschissen.

Meinerseite, würde ich folgendes sagen:

Zwei Mädchen sind genauso wie zwei Bilder in den Spielzeitschriften, über denen man “Finden Sie die Differenzen” lesen kann

. Genauso, ausnahmlos.
Also, sie scheinen in meinsten Fällen andres zu reagieren, aber am ende wird es bewiesen, das sie alle das Gleiche sind.

Schade.

Trimite articolul ca PDF către

In timp ce lumea se modernizeaza si se lasa condusa pe culmile tehnologiei super-ultra performante, eu prefer sa raman la metodele old-fashion. Adica, prefer metodele traditionale in locul celor performante propuse de tehnologie, deoarece, technology is not reliable at all.
In materie de calculator, trebuie sa faci, sau este recomandabil sa se faca backup-uri peste back-upuri, deoarece nu se stie niciodata cand trehnologia folosita pentru fabricarea HDD-ului poate ceda iremediabil si atunci se duce dracu` tot: muzica, poze, jocuri, si temele de la scoala.
Mi s-a intamplat o data chestie asta cu pozele si nu a fost deloc prea placuta.
De aceea, prefer sa raman la hartie, la pix, si la tot ce este imprimat, negru pe alb.
Fiecare calculator, ma rog, componenta, are prestabilita o durata de viata aproximativa, pe cand o carte sau documentele scrise, nu. Ca dovada, exista inca manuscrise de sute de ani, care nu dau erori.
Cartile nu dau niciodata eroare atunci cand vrei sa le deschizi.
Suna foarte nebuneste, si stiu ca sunt un boshorog demodat, dar astea sunt metodele mele. Conservatoare, traditionaliste. NU resping tehnologia, ca dovada ca o folosesc, dar asta nu ma opreste de a fi nemultumit.

Aparatele electrocasnice si nu numai:
Critical Error @ masina de spalat rufe !! / Spalatu manual nu da niciodata erori in program
Cel mai rau ma enerveaza aparatul de fotografiat care este sub orice critica. Drept dovada, il dau oricui ofera 50 de lei pentru el. (Kodak EasyShare CX7330, @ 3.1 MP). Daca reusiti sa`l faceti sa mearga, spaga voastra, v`ati scos de un aparat. Eu NU il mai suport.
De exemplu, nu porneste de fiecare data cand ii cer, ci numai cand are el chef. Astazi vroiam sa pozez ceva afara, dar aparatul m-a tradat, neindoielnic, din nou.
Aici as acorda o bila alba camerelor din componenta telefoanelor mobile.

Trimite articolul ca PDF către