Ieri, imediat după ce m-am întors de la munte cu colegii mei, ghidaţi de Vlad, expertul nostru, am promis un articol despre expediţie, pe care îl voi redacta acum. Azi noapte am primit de la Vlad pozele făcute cu un minunat aparat Nikon D40.
Excursia era deja plănuită de ceva vreme şi s-a materializat pe 28 iulie.
Am plecat de dimineaţă din modesta Gară de Nord cu trenul personal Bucureşti-Braşov. Nu mai ţin minte exact la ce oră am plecat deoarece era irelevant. Important este că trenul nu a fost ratat (la dus) şi a urmat o călătorie liniştită de aproximativ cinci ore până în halta Timişu de Jos.
Din acest punct, compania noastră a început un pelerinaj ascendent pe munte, după ce am parcrus pe lângă partea carosabilă drumul de la haltă şi până la cabana Dâmbul Morii.
Urcusul a fost mai mult decât anevoios pentru nişte novici într-ale muntelui cum suntem noi, dar totul s-a compensat cu priveliştilie de vis oferite de peisajul montan pe timpul verii. Vremea a fost, de asemenea, ireprolabilă, dar multele părea că se înalţă din ce în ce mai mult, pe măsură ce noi ne croiam drum către culme
După un drum care părea că nu se mai sfârşeşte, ajungem, în final, la Cabana Piatra Mare, unde urma să ne petrecem restul zilei şi ziua următoare.
Excurisa a oferit senzaţia yoginului care se izolează în pustiu, fără electricitate,echipamente sanitare sau acces la avantajele tehnologiei moderne pentru a se recrea şi a medita.
Aerul răcoros de munte şi un cer fără nori au oferit experienţa deosebită a contemplării apusului de soare perfect şi a stelelor. Orele petrecute în jurul focului de tabără, având în jur voalul cenuşiu al nopţii, semăna cu ritualul ielelor. Jos în vale, Braşovul semăna cu un câmp de nebuloasă cosmică şi sclipiri de stele.
Pe lângă acest spectacol natural, cel mai mult mi-a plăcut accesul liber la apa rece de izvor.
La plecare, am început coborârea la ora 9:00, având tren la ora 12:20. O mică eroare de calcul a timpului a făcut ca noi să pierdem trenul. Vlad a forţat nota şi ne-a luat pe un traseu nemarcat, ceea ce a abramburit tot grupul preţ de aproximativ o oră. Ne abătusem de la drumul lin, în favoarea unor râpe cu greu practicabile. Numai patru temerari, şi anume, Vlad, Diana, Mihai şi eu am reuşit să traversăm, restul intrând în panică. Întâmplările ce au urmat au stârnit nervii majorităţii, iar mie amuzamentul şi puţină frustrare.
În fine, următorul tren de 2:50 l-am prins la mustaţă; pentru un minut de întârziere am fi fost nevoiţi să recurgem la planul C. (Planul A: trebul iniţial, planul B: varianta de rezervă, planul C: nevoia te învaţă).
Pe la ora 7:30 ajungem în sfârşit în Bucureşti, fiecare cu gândul la o baie şi propriul lui aşternut.
de Michel Tomita 
Loading ...